Preajmă de Crăciun la supermarket


colinde și cumpărături
curse printre rafturi
nimeni nu vede pe nimeni
ȋngerul umărului drept s-a retras
– el știe de ce –
poate pentru că nu mai reuşea să se facă auzit
ȋngerul umărului stâng nu
bine ancorat în carne
şopteşte insidios despre frumusețea tradițiilor, brad, sarmale, friptură și cozonac
nimic despre Naştere

colinde și cumpărături
ȋmprumutul va fi restituit după
ȋn rate
cu dobândă
timp de un an de zile
dacă cel care a făcut ȋmprumutul
traversează pe roşu
vor restitui urmașii lui
dacă n-are urmaşi
va plăti cel care l-a girat
nimic nu se pierde

afară ninge liniştit…

Anunțuri
Publicat în literare | Etichetat , , | Lasă un comentariu

cel mai bun loc în casa scării


să fii cu un vârf de unghie înaintea celuilalt.
amprenta tălpii tale pe nisip să fie
c-un milimetru mai adâncă decât a celui de alături.
privirea ta să vadă prima ce poate fi-nşfăcat.
răspunsul tău să fie
precis şi iute ca săgeata care nimerește mărul.
atunci vei primi o invitație în loja centrală.
vei putea spune la cafea, cu nonșalanță, am primit o invitaţie în loja centrală
continuând în minte pentru că eu nu sunt ca voi.
dar nu vei spune nimic despre coatele pe care le-ai împărțit în stânga și-n dreapta.
despre gaura făcută în măr de săgeata răspunsului tău.
despre vântul care nu se sinchisește de loja centrală și pune la loc nisipul, ștergând amprenta.
nu vei spune nimic despre cum râde vântul de tine.
nimic despre urmele lăsate de dinții tăi.
şi nimic despre coaja de banană pe care ai aruncat-o
ȋn calea celui care venea din urmă.

vei avea cel mai bun loc în casa scării.

Publicat în literare | Etichetat | Lasă un comentariu

Lăsați copiii să vină la Mine.


m-am trezit – nu știu cum – în mintea unui copil.
mirosea a mere coapte și colinde.
stăteam acolo, mirându-mă roz, fără să-mi dau seama ce dezastru provocam.
la cea mai mică mișcare, loveam ceva:
un nor cu chip de papadie,
un pește-curcubeu,
o iarbă albastră și un cer verde.
copaci de cristal se făceau țăndări, rănind păsările pitulate în ramuri.
vedeam din interior cuta verticală care i se forma pe frunte, între sprâncene
şi colţurile gurii coborând spre bărbie.
o față mică, imens dezolată.
ȋntr-un târziu am reuşit – nu știu cum – să ies, înainte ca
apa neagră să acopere tot.

şi i-am spus: du-te la El.

Publicat în literare | Etichetat , , | Lasă un comentariu

Scrisoare către cel ce va rămâne


m-am trezit cu inima în dinţi.
semnul oglinzii. și curajul de a sta în fața ei, judecătorul necruțător, dar drept.
ciulesc urechile. casc ochii. îmi lungesc brațele și le scufund în apele neclintite și limpezi.
cât mai adânc. până la coate, până la umeri.
poate undeva, la distanță de ani lumină, de ani întuneric, dincolo de suprafața respingătoare și mută, o mai fi rămas un chiot, o păpușă, mâinile mele mici și sânii mamei.
poate mai găsesc ceva, un strop de cale lactee, să mă întorc în mirare-miracol-mirabilis jalapa, goarna de jucărie în care suflă înger-îngerașul meu ca să nu-mi fie frică de întuneric.
un strop de cale lactee, spre curățirea gândului, cuvântului și faptei.

baleiez cu degetele tot adâncul oglinzii. praf, numai praf.
nici măcar un picior de păpușă?
nici măcar puiul negru de pisică părăsit la naștere de mă-sa lângă un gard, hrănit cu pipeta câteva zile, dar care n-a mai apucat să facă ochi?
nici măcar cutia de carton în care l-a dus tata să-l îngroape, ca pe ostașii morți pentru apărarea patriei, dezgropați la împlinirea secolului, oasele lor rânduite în cutii de carton lipite cu scotch, să nu dea cârtițele iama, și reȋngropaţi cu onoruri militare?
niciun Crăciun cu miros de mandarine și conuri poleite?
nici pâinea caldă, rumenă, crocantă, trosnind în dinți ca oasele unui miel de-abia născut?

la momentul cuvenit, s-arunci un prosop peste oglindă, cum aruncă arbitrul, în ring, marcând sfârșitul meciului.
şi să-mi aduci apă. 40 de zile. în deșert nu e apă și nu vreau să spintec stomacul cămilei.
și zilele sunt strâmte ca strada sforii. tunele. nu le poți străbate decât zdrobindu-ţi de ziduri carnea palidă. și rece. fără sânge.
sângele-a rămas în urmă, pe pământ. va hrăni flori sau maidanezi.
să-mi aduci apă. să nu rămân plângând la porțile gradinii.

ȋn cea de-a 40-a zi, să pui în apă și o mirabilis jalapa.
albă.

Publicat în literare | Etichetat , | Lasă un comentariu

acum când vorbim


acum, când vorbim, undeva se stinge
un foc, un om, un trandafir
până la urmă
e unul și acelaşi
ȋn Alaska,
pe pragul unui templu,
sau într-o trattoria napoletană
acum, când vorbim, undeva se stinge
cineva
cu discreția unei boli încă nemanifeste

acum, când vorbim, undeva se naşte
un foc, un om, un trandafir
se aprinde
să umple golul
cu alte văpăi
un viitor grădinar,
un viitor gropar,
un viitor trandafir,
o viitoare mătrăgună
(mătrăguna e trandafirul neiubit)

acum, cât vorbim, pe durata
unui da sau nu,
s-a stins cineva,
s-a aprins cineva,
să umple golul…

e ora cinei
să ne-aşezăm la masă
tu, eu și El
ȋn mijlocul nostru

Publicat în literare | Etichetat , , | 2 comentarii

După concert


zapadă, felinare și trei tăceri

a noastră, a orașului și-a Domnului

câteva acorduri încă ne ȋnsoţesc

reclame aprinse pentru nimeni

arteziana din piață dansând pentru sine

şi întunericul compact al Bisericii Negre

blocuri, bulevarde și pomi

cerşind o frunză

trece un autobuz cu două fețe fără sânge

ninsoarea cade și acoperă sârma ghimpată

 

ei stau cu mâna pe întrerupător, aşteptând

semnalul de stingere-a luminii

pe poarta largă, în cadenţă, se vor întoarce în oraş

detaşamentele de pionieri

ne-ncolonăm și pornim spre Bumbești-Livezeni

 

tu cheamă liftul, descuie uşa,

ia-mă în braţe

şi hai să adormim deodată.

 

 

 

Publicat în literare | Lasă un comentariu

După concert


zapadă, felinare și trei tăceri
a noastră, a orașului și-a Domnului
câteva acorduri încă ne ȋnsoţesc
reclame aprinse pentru nimeni
arteziana din piață dansând pentru sine
şi întunericul compact al Bisericii Negre
blocuri, bulevarde și pomi
cerşind o frunză
trece un autobuz cu două fețe fără sânge
ninsoarea cade și acoperă sârma ghimpată

ei stau cu mâna pe întrerupător, aşteptând
semnalul de stingere-a luminii
pe poarta largă, în cadenţă, se vor întoarce în oraş
detaşamentele de pionieri
ne-ncolonăm și pornim spre Bumbești-Livezeni

tu cheamă liftul, descuie uşa,
ia-mă în braţe
şi hai să adormim deodată.

Publicat în literare | Etichetat , | Lasă un comentariu