Pământul după noi


Pământul după noi

 

Noi am plecat demult

înspre lumină

pământul

se roteşte mai încet

albastrul

e numai zdrenţe cenuşii

copacii

cresc cu crengile-n adânc

florile

nu mai au corole,

ci tăciuni

nimeni

nu mai încearcă

să mute munţii

în lanurile de zgură

nu se mai coace grâul

şi-a stins lumina!

 

În apartamentul

de la etajul IV

plânge-un copil, mama

coboară în memorie

să caute-o poveste

 

altundeva, doi tineri încearcă

să dezgroape din cenuşă

un viitor sau, măcar

o poezie

fără colţi şi unghiuri ascuţite

cuvintele-s puţine

şi pauzele dintre ele, lungi

 

Dac-am putea

să reclădim

tăcerea tandră de mai ieri,

cafeaua aromată

şi voioasă

precum o vrabie gureşă în zori

şi grija

de-a mai fi doi, încă o zi, şi încă…

 

Noi am plecat demult înspre lumină

să mai privim o dată înapoi

pământul

se roteşte tot mai încet şi ninge,

ninge în miez de vară peste umbre

se construiesc

morminte suprapuse

în cimiterele de ieri, grădini

cu pomi în floare, lumânări şi păsări

 

Să mai privim o dată înapoi

acolo unde-a fost pământul

e-acum un gol,

un gol… şi ţipă!

Reclame
Acest articol a fost publicat în literare. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s