Megalopolis


O inimă
din care cresc tornade
şi gri, mult gri, un continent de gri
prin care defilează, hoarde, adolescenţi
buimaci,
abia ieşiţi dintr-un război civil
calcă apăsat
fachiri moderni, indiferenţi
la rănile din talpă
alunecă graţios printre cuţite
fără să le pese că timpul
e-o spargere continuă de ceasuri
cu cadrane de cleştar
din când în când,
le mai trimite teiul câte-o floare, în semn de compasiune,
o floare albă, mirosind a lună şi-a cerul care,
deşi însângerat,
îşi mai păstrează încă albastrul nobiliar
din evul frumos şi liber
al cailor cu aripi
bătrânii
se preling sub poduri şi-n canale
şi aţipesc, visează
revărsări de spume – valuri cu coroană
pe vremea lor, se numea Thalassa
o respiraţie amplă, nezăgăzuită
azi, se numeşte Marea Moarta
se învelesc
cu zdrenţe din poezii uitate
şi se-ncălzesc
strângând în braţe contururi
ale unor trupuri dispărute
pe strazi pluteşte
miros plebeu
de transpiraţie şi cârnaţi
şi galbenul livid
al halbelor cu bere
nu mai ştie nimeni
că un oraş, oricât de mare,
are şi porţi…

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în literare și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s