Acest timp străin


anotimp vitreg al unui
timp vitreg, instalat
în oraşul
plin de oameni goi, părinţi vitregi
ai unor copii
cu rinichi stafidiţi de tristeţea
copacilor strânşi în inele de fier,
împreună-locuitori în absenţe
tu şi cu mine
ce-am putea să mai spunem
acum, când cunoaştem
gustul ploii pe piele,
gustul sărat, amar şi viu
al vântului prin pianele oaselor
din timpul nevitreg, când nimeni
nu începuse
să se răsucească-n morminte
azi timpul e vitreg
ce-am putea să mai spunem
decât hai
să ne-nchidem şi noi
într-un inel de fier
în aşteptarea
unei frunze.

Reclame
Acest articol a fost publicat în literare și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s