Priviri pe două ţărmuri


“Priveşte luna,
priveşte marea”
îţi spun,
în timp ce mor odată cu macii încercănaţi din grădina ta îndepărtată
priveşte luna,
priveşte marea
sunt aici, singur,
la fel de singur ca avionul care sparge noaptea,
arând câmpia cerului, însingurata

atâtea singurătăţi
care nu pot comunica
uriaşul pântec sidefiu
în care se coace perla

îndepărtato, tu,
cu ochii de culoarea lunii şi
surâsul
trist ca amintirea cuvintelor străvechi,
simţi profunzimea înspăimântătoare a nopţii,
neliniştea prăpastiei
care-şi cere prada,
despărţirea îndelung exersată?

priveşte luna,
priveşte marea,
poartă-ţi făptura argintie printre maci,
acolo,
în îndepărtata ta grădină,
să nu-şi simtă plecarea,
să le culegi
ultima răsuflare
– cea mai roşie -.

Reclame
Acest articol a fost publicat în literare și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s