Poemul cu scriere continuă


poemul acesta, pe care l-ai început
cu fiat lux,
poemul acesta, pe care nu-l vei termina niciodată,
este poemul punerii noastre în lumină,
dăruit nouă, s-o rostim
în infinite modulaţii, topind
în azi-ul Tău
şi ieri şi mâine

în azi-ul nostru, vorbim singuri,
sau cu şerpii
n-am sfărâmat la timp ce-a fost de sfărâmat:
cărările bătute,
fotoliul confortabil,
undele malefice ale oraşului – captivitate
violet, maro, indigo, toate liniile
de fugă
înspre negru,
obişnuinţele
şi-o tot mai lungă străinie-ntre cuvinte

dar tu continui, de neoprit, să scrii poemul,
luminătorul
pământului trist al cărnii noastre amorţite,
zvâcnetul ei rar şi dureros

mereu, ceva, rămâne…
un rest
care nu vrea să moară

Reclame
Acest articol a fost publicat în literare și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s