Recurs la ,,Odǎ în metru antic”


,,nu credeam să-nvăţ a muri vreodată”
spun poeţii şi femeile,
cele mai irezistibile, iraţionale şi fragile
făpturi, o gaşcă depresivă care ţine
pastilele sub limbă şi le scuipă

crede
că scrijelind hârtia, are acces la nemurire
li-e somnul zdrenţe, beau absint,
mănâncă ciuperci halucinogene
şi fumează
chirciţi de frig prin parcuri

se-ncolonează şi pornesc spre şcoală
e ora să înveţe
ce nu credeau c-au să înveţe
la sfârşit, dacă n-au murit, vor fi
mai înţelepţi
şi mai puternici, în stare
să se privească în oglindă, să-şi vadă
arăturile de toamnă,
pământul cald şi sângerând al feţei,
care mai scoate aburi
pe Dumnezeu, numit ,,Luciditate”, cum îşi trage
picioarele sub El
şi nu mai au de ce să se apuce
un elefant empatic le-arată drumul
un vizitiu ca o negură trece prin oglindă,
pocnind dintr-un bici împletit
din 7 curele
din piele de mânz,
încă mirosind a lapte
şi a iarbă, un bici
cu mâner din ram de frasin tânăr,
având la vârf, ca să lovească pan’la sânge,
pe post de plumb, cuvânt sfârtecător,
care se duce până-n inimă, ca glonţul…

dar ei, acum, sunt mai puternici
au învăţat să moară

Reclame
Acest articol a fost publicat în literare și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s