cât timp mai am să-nvăţ să merg desculţă


eforturi enorme şi inutile
pentru a nu pieri.
mai bine-am exersa, perseverenţi, mersul desculţ – e singurul
de care avem, cu-adevărat, nevoie.
când tălpile
se vor fi obişnuit
să calce pe ciulini-vârfuri de cuie-cioburi,
ca pe apă,
talanga, mugetul, plânsul
femeii părăsite, ghiocelul, toate
îşi vor dezvălui
fiinţa muzicală

… şi nu va mai fi nevoie de cuvinte, înţelegerea
va veni prin atingere, privire şi auz
(cu excepţia îndrăgostiţilor, pe-aceştia
nu-i vom putea înţelege niciodată
decât cu voal pe faţă).

înainte, nimic…
înapoi, un departe-n expansiune
şi nişte puncte fără chip
murmur…
ecouri…
vagi…
confuzie…

viaţa continuă, splendidă
şi fragilă…
viaţa, căreia, cu vârful degetului doar,
îi poţi pune capăt.

Reclame
Acest articol a fost publicat în literare și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

5 răspunsuri la cât timp mai am să-nvăţ să merg desculţă

  1. dumitruichim zice:

    A merge desculț e ceva normal pentru îngeri! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  2. dumitruichim zice:

    viaţa continuă, splendidă
    şi fragilă…”

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s