Ultimul cuvânt


luna, ca un taler coclit în noaptea-aceea, noaptea
de vară frântă
în vuiet şi culori de-apocalipsă.
în jurul ei (şi-al nostru) un halou,
o rană proaspătă.
lupii închiseseră cercul.
mâinile tale nu mai luminau.
,,plantează un copac (mi-ai spus), plantează un copac
să-l ai de prieten, iarna
va fi lungă
şi grea, Irod trăieşte
şi tu refuzi să creşti.
mie mi-a înflorit migdalul, timpul
nu-i nici devreme, nici târziu,
dar înainte de plecare
îţi voi reaminti povestea păsării spin,
povestea omului,
de care nici tu nu vei scăpa…
copacii ştiu s-asculte,
copacii ştiu să legene,
plantează un copac bogat în umbră,
să-ţi fie adăpost
când voi retrage povestea de la tine”

,,ei nu dispar, cei morţi, ei nu dispar
(îţi spun)
doar absentează, să-ţi aminteşti
şi să-ţi fie dor”

Reclame
Acest articol a fost publicat în literare și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s