Înfloresc castanii


 

 

mă gândesc la femeia cu pleoape de piatră

întinsă-ntr-un spaţiu de unu pe doi

de lângă care am plecat

când primul bulgăr de pământ s-a auzit

nădăjduind că ţărâna

în care tocmai s-a întors

închide în ea un verde mai aprins

 

ţipă o buhă, departe…

între un ţipăt şi altul,

între o jale şi alta,

acelaşi număr de secunde,

o floare de castan ca lumânare,

şi scrisa degetului Tău pe frunte: castanii

nu obosesc să înflorească.

Reclame
Acest articol a fost publicat în literare. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s