Ieşirea din uz


Tot ceea ce, ieri, încă-ţi bătea în uşă să-i deschizi,
tot ceea ce, ieri, încă te chema,
se-ndepărtează.
Eşti un peşte care îşi pierde solzii, neputincios şi gol
în faţa nopţii.
Sunetul prelung, tânguitor, repetat cu obstinaţie
la mereu aceeaşi oră, 3 ante-meridian,
al unui tren trecut pe linie moartă.

3 ante-meridian e ora glasului care îţi spune răspicat că nu eşti decât o rotiţă
într-un mecanism sublim şi monstruos în egală măsură.
Gândul că ai contribuit la funcţionarea lui nu încreţeşte nicio apă, nu-i dă gust mâncării,
nu estompează niciun rid. Ştii că va continua şi fără tine.
La 3 ante-meridian, doar chiparoşii mai pâlpâie-ntr-un colţ, mai luminează câte-o portocală,
rodiile apun în focuri bengale.
La 3 ante-meridian, sistemul imunitar doarme.

Pe masă, cuţitul, cu tăişul spre cer, împiedicat să se ridice de forţa gravitaţiei.
Dar peste puţin vei auzi vrăbiile şi vor începe să bată clopotele.
Invitaţie.
Pe geam şi pe frunze, picăturile de ploaie sunt rouă de miere.
Gustă.
Ca să intri-n Oz, trebuie să accepţi ieşirea din uz.

Reclame
Acest articol a fost publicat în literare și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s