pescăruşi pe acoperiş


au venit pescăruşii
s-au rotit în semn de salut
nu le-a răspuns nimeni
nu i-a văzut
au ţipat câteva zile
pânze şi câmpuri albastre
pavaje albe şi arici de mare
nisipuri, perle şi oleandri
vârtejuri care sorb
ascendent, descendent,
trup lângă trup şi trup peste trup

noi doi, atunci, mereu
în centrul soarelui…

au venit, au ţipat, au plecat
pescăruşii
flămânzi
cu pânze şi câmpuri au plecat
nu s-au rotit
n-au mai ţipat
au strâns cu grijă tot
să nu rămână nimic în urma lor
când nu te vede nimeni, nu te-aude,
pleci direct
cu tot calabalâcul…

noi doi, aici, prinşi voluntar
în bucla timpului de-atunci,
întindem mâna şi culegem rodii
ne-amestecăm sângele cu-al lor
şi aşteptăm să se ȋntoarcă
pescăruşii…

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în literare și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s