Pomana morţilor spre vii


venim o dată
şi plecăm mereu
noi din părinţi
şi părinţii din noi
totuşi, cumva, rămânem…
noi, să le povestim,
ei, să asculte…

ne întâlnim în somn
ei, veşnic tineri,
noi, cu timpul
încolăcit în jurul gâtului,
strângând…
şi povestim
până se umple prăpastia
de flori
sau de broaşte râioase,
după cum le-am adus
bucurie
sau lacrimi…
dar fie că le-am fost
spre bucurie,
fie că le-am fost
spre plans,
ei ne întind
în fiecare noapte
un colţ de pâine
şi-un pahar cu vin.

Reclame
Acest articol a fost publicat în literare și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s