Flash


patru linguriţe cu vârf
cât Everestul
şi trei de zahăr, bine rase, ca apa fără vânt
cafeaua
să fie neagră, fierbinte şi amară
nu dulce, dragostea
fără din când ȋn când puţin amar
se zahariseşte

cafeaua dimineţii
şi vocea ta, punând mereu
aceeaşi ȋntrebare: mă primeşti şi pe mine?
invariabile
ȋntrebarea,
răspunsul
şi bucuria, forma
al cărei conţinut
nu se epuizează…
… şi inima (pentru ca amândoi avem doar una)
obosită, grăbindu-şi ritmul…

cafeaua dimineţii, toamna
plutind
afară şi ȋn noi
şi-un flash: tu, mai alaltaieri,,
zvelt, arămiu, cu muşchii lungi,
elastici, de pursânge…
ce zeu solar cu-o daltă iubitoare te-a sculptat?

mai e puţin
şi viaţa noastră ȋmplineşte
vârsta lui Hristos
să-i mulţumim
pentru minuscula, uşoara cruce
pe care ne-a dat-o
până azi…

cafeaua,
toamna plutitoare,
şi mâinele
cu văl pe faţă…

Reclame
Acest articol a fost publicat în literare și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s