Lăsați copiii să vină la Mine.


m-am trezit – nu știu cum – în mintea unui copil.
mirosea a mere coapte și colinde.
stăteam acolo, mirându-mă roz, fără să-mi dau seama ce dezastru provocam.
la cea mai mică mișcare, loveam ceva:
un nor cu chip de papadie,
un pește-curcubeu,
o iarbă albastră și un cer verde.
copaci de cristal se făceau țăndări, rănind păsările pitulate în ramuri.
vedeam din interior cuta verticală care i se forma pe frunte, între sprâncene
şi colţurile gurii coborând spre bărbie.
o față mică, imens dezolată.
ȋntr-un târziu am reuşit – nu știu cum – să ies, înainte ca
apa neagră să acopere tot.

şi i-am spus: du-te la El.

Reclame
Acest articol a fost publicat în literare și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s