o piatră pentru poet


ȋntre două accese de febră şi de vânt, poetul
are nevoie de o piatră. pe care să se sprijine.
piatra
nu e rece, nici mută. e doar discretă.
știe când să se apropie și când să te lase singur.
când orele se colorează în violet, se multumește
să te privească pe furiș, cu blândețe, puțin îngrijorată și mult înțelegătoare.
dacă te ridici brusc, lăsând-o cu fraza la jumătate, nu se supără.
va avea grijă să nu-i vezi umbra din privire.
doar același albastru infinit adânc de toamnă.

dacă ți-e frig, lipește-te de piatră.
vei simți cum urcă, din miezul ei, căldura, în palma ta.

când ai o piatră, bucură-te. ești binecuvântat.

Reclame
Acest articol a fost publicat în literare și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s