mirosind a busuioc


fereastra – inimă și cruce.
și nelipsitul spin, să nu ratăm
întoarcerea acasă.

în fiecare seară, Tu aprindeai lampa,
iar noi deschideam Cartea,
și buchiseam să înțelegem spinul.
aveai și Tu o carte, Poveștile Grădinii,
din care ne citeai înainte de culcare.
când adormeam, ne lăsai sub pernă
un fir de busuioc.
apoi te culcai și Tu.
dimineața o luai de la capăt:
spălai iarba, chemai lumina,
puneai pe masă Cartea
și cănile cu lapte,
culegeai plante – păpădii, gălbenele, pătlagină.
puneai câteva pe pervazul ferestrei, într-o cană de lut,
să nu plece zâmbetul din casă.
pe celelalte le uscai la soare și le puneai în săculeți
de pânză moale, albă
ca pielea Ta, la Nașterea în Iesle.

aveam, ca și acum, răni multe.
răni adânci.
veneam mereu la Tine să ni le oblojesti.
să nu ratăm întoarcerea acasă…
oameni mirosind a busuioc.

Reclame
Acest articol a fost publicat în literare și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s