Picăturile de pe fundul cupei


o mână rece
cu venele secate
ne despoaie fără grabă
punctuală
ca Ceasul din Turn
de tot ce am îngrămădit pe noi, de-a valma,
într-o patetică-ncercare
de îngropare-a spaimei, doica
al cărei lapte…

o mână ne despoaie
de amintiri, chipuri, drumuri, poezie…
vă mai întoarceți? întrebăm
tăcerea se aude
în toate cele patru puncte cardinale
și vâslele, cum despică apa…

ne-au rămas
niște cochilii spiralate
în care sună
tobele marine,
și pomii din grădină,
când îi îndoaie vântul…

și păsările
nu

se mută
în alt verde…

Reclame
Acest articol a fost publicat în literare și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s