scrisoare către copii


… și voi veți cunoaște teroarea
puțin schimbată
poate pieptănătura
poate croiala hainelor
m-ați întrebat ce înseamnă
să-ți înghețe surâsul pe buze
v-am arătat
norul compact și vânăt de deasupra
plin cu ace de gheață
v-am spus
când o să vă fie frig la filmele cu Stan și Bran
când vă veți sprijini în poezie ca-n baston
acela e surâsul îngheţat
creșteți mai repede v-am spus
cât mai există șine de cale ferată
care n-au sărit de la locul lor
fiți atenți la fluviu și la mistreți
când apele lui vor fi sărate și negre
și veți vedea mistreții trecându-l înot
(mistreții sunt caii terorii)
atunci începe îngheţul surâsului
când poveștile și semafoarele vor fi roșii
să vă umpleți buzunarele
cu semințe de floarea-soarelui
și miros de tei de pe Copou
săriți în tren
închideți ochii
astupaţi-vă urechile, nasul şi gura
nu vă aplecați în afară
(e pericoloso sporgersi)
ghemuiţi-vă într-un colţ
încercaţi să rămâneţi neobservaţi când vine conductorul
vă va da jos la următoarea staţie.

când ajungeți
la prima spărtură de nori
coborâţi
şi iertaţi-ne.

Reclame
Acest articol a fost publicat în literare și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s