# rezist


ghitare
și baloane
ceaiuri
de iasomie
și copii
purtați pe umeri
să vadă
să audă
să nu uite

ghitare
baloane
și geamantane
cu tricouri
inscripționate
rezist
în memoria
lui Dumnezeu

jocuri de lumini
pe fațadele
blocurilor
în degringoladă
cu buline
roșii
pentru că va fi
negreșit
peste 8
și va mătura
va spăla
va îngropa
va cânta
prohodul

apoi
,,un pământ nou
și un cer nou”

Anunțuri
Publicat în literare | Etichetat | Lasă un comentariu

40 de km pe zi


unul în urma celuilalt
patru oameni și un steag
care împrăștie ceața
40 de km pe zi
o inimă cu 4 încăperi
o aură caldă, luminoasă
fără fisură
fără pată
patru oameni cu răni la picioare și un steag
ofrandă
jertfă

,,iubește-l pe aproapele tău”

40 de km pe zi
crăpături în asfalt și ghiocei
crăpături în tălpi și ghiocei
patru oameni și un steag
urmăriți cu privirea
din goana mașinii
din spatele ferestrelor
de pe marginea drumului

,,pe mine, mie, redă-mă”

patru oameni, un steag și trei piroane
ori patru
douasprezece
patru fluvii
care curg spre mare
și-un glas
care cutremură pustia

,, Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca cineva sufletul său să-şi pună pentru prietenii săi”

Publicat în literare | Etichetat , , | Lasă un comentariu

o piatră pentru poet


ȋntre două accese de febră şi de vânt, poetul
are nevoie de o piatră. pe care să se sprijine.
piatra
nu e rece, nici mută. e doar discretă.
știe când să se apropie și când să te lase singur.
când orele se colorează în violet, se multumește
să te privească pe furiș, cu blândețe, puțin îngrijorată și mult înțelegătoare.
dacă te ridici brusc, lăsând-o cu fraza la jumătate, nu se supără.
va avea grijă să nu-i vezi umbra din privire.
doar același albastru infinit adânc de toamnă.

dacă ți-e frig, lipește-te de piatră.
vei simți cum urcă, din miezul ei, căldura, în palma ta.

când ai o piatră, bucură-te. ești binecuvântat.

Publicat în literare | Etichetat , | Lasă un comentariu

Zambile și cuțit


Dimineață cu miros de zambile
al unei primăveri care va veni.
Pentru că trebuie.
Purşisimplu.

Pură și simplă,
cu dealuri înflorite și casa
lui tanti Veta fără tanti Veta.
Cineva
trage la țintă cu cuțite.
Niciun cuțit
nu nimerește-alături.
Invizibilă, tanti Veta plutește
pe sub cireșii sălbatici…

Mirosul de zambile e cuțit.
Și lampa cu gaz e cuțit.
Și mâna care-o aprindea,
rememorând lumina,
ţâşnirea ei din întuneric.

Tanti Veta plutește.
Intră în biserica mănăstirii.
Miroase a busuioc și tămâie.
Încă un cuțit
se înfige în inima țintei.

Dimineața – o perie de sârmă cu miros de zambile.

Cineva
descroşetează un pulover…

Publicat în literare | Etichetat , | Lasă un comentariu

Heraclit


râul,
timpul,
omul,
au toate-acelaşi nume – Heraclit

Heraclit – tu,
Heraclit – eu,
clipa de-acuma – Heraclit…

ninge afară… ninge
şi-n gând,
în suflet,
în cuvânt…

la gura sobei, spune-mi
povestea
lui “a fost odată”,
cu el şi ea,
timpul-balaur
şi cai cu stea
în frunte şi în cer…

cu ochii-nchişi
am să-ţi ascult
ninsoarea
şi vocea, împletite
ca două braţe
ale unui acelaşi râu…

calul cu aripi,
calul alb, aşteaptă…
e loc destul
în cuibul dintre aripi
pentru-amândoi,
să ne-mpletim ninsoarea
şi povestea…

calul cu aripi
ne va închide într-un vers
albastru ca prăpastia
care va fi-ntre noi
şi Heraclit…

Publicat în literare | Etichetat | Lasă un comentariu

Prin sate numai vântul și câinii vagabonzi


citesc poezii
la gura unei sobe imaginare,
lângă un brad imaginar.
o bunică imaginară
împletește un pulover imaginar
și coace pâine la un țest imaginar.
fum imaginar
iese pe hornuri imaginare
din case imaginar pline.

citesc poezii
cu miros de vanilie și cozonac,
ascult colinde
și aprind candela
pentru colindători imaginari.

în poala pădurii, câini vagabonzi,
înfometați…

Publicat în literare | Etichetat , , , | Lasă un comentariu

Fluierar


era un cerșetor ciudat. uita mereu să-ntindă mâna.
când cineva-i punea în palmă o monedă, o privea
cu neîncredere și spaimă, ca pe-un cucui
crescut în palmă fără veste.
își cumpăra
o pâine mică și un măr,
mânca și se ducea în parc.
se așeza pe o bancă mai ferită și
dintr-un buzunar scotea
un creion bont și un caiet
cu pete de unsoare pe copertă.
scria febril cum arde un chibrit. când termina,
rupea foaia și o punea pe bancă.
peste foaie punea o piatră, cu un gest definitiv
ca o lespede pe mormânt.
traversa aleea și, ghemuit în spatele unui tufiș
ca un animal la pândă, observa banca.
veneau diverși, se așezau, citeau…
când terminau, strângeau foaia în pumn
și-o aruncau sub bancă sau într-un coș gunoi.
se-ntâmpla ca unul să nu arunce foaia după.
o punea tot pe bancă, sub piatră, așa cum o găsise.
atunci cerșetorul
ieșea din spatele tufişului și
pleca mai departe fluierând.

Publicat în literare | Etichetat | Lasă un comentariu