Fadista


Se numesc Ana, Mariza sau Claudia
trupuri de vrabie cu plămâni prin care
Portugalia respiră.
călătoare cu două geamantane:
fado-ul şi Lisboa
cu străzi în pantă, tramvaie vintage şi cimitirul Prazeres.

străbat pământul şi cântă
în pieţe, taverne şi biserici,
oriunde există o cruce
– văzută sau nu –
pentru bărbaţii afierosiţi mării
şi statuile de sare de pe ţărm.

memoria lor
este şalul
şi barca
negre
ca ochii femeilor de pescari,
ca plânsul fără lacrimi,
ca pietrele linse de incendii.

Ana, Mariza sau Claudia,
călătoare cu aripi şi vâsle.
nu le-ntrebaţi
când s-au născut şi unde
ce şcoli au absolvit, ce cărţi citesc
şi ce actori le plac,
nu vor răspunde.
întrbati-le
cum spui în portugheză dragoste
vă vor răspunde: saudade
cum spui în portugheză cruce
vă vor răspunde

saudade

Publicat în literare | Etichetat | Lasă un comentariu

Fragment de biografie (auto sau nu)


Mi-a bătut nu în uşă ci
sub sânul drept
nu cu degetul ci
cu o gâlmă rotundă fierbinte şi tare
trei zile înainte de Crăciun
mi-a arătat că nu-i virtuală
nu-i un cuvânt printre altele în vocabular
se sprijină doar cu vârful piciorului
99,99% e în afara lui
nu are casă numai masă
din belşug
pe noi

Am întâlnit-o aievea m-a privit
de pe celălalt trotuar
lingându-şi buzele botul botoxul rujul
purpuriu
de orhidee carnivoră
m-a privit şi a râs
sigură pe ea
pe lungimea braţului ei
pedepsitor mângâietor nocturn diurn
am încercat să fug a traversat
fără să se grăbească sigură
pe puterea hipnotică a ochilor ei
pe ghearele îndelung exersate

A fost cel mai ciudat Crăciun
chudo
cu răsuflarea ei în spate
şi punctul aşteptând
aşteptându-mă

Am râs mult atunci
şi eu
să le acord un răgaz
am glumit am cheltuit
c-un soi de exasperare sinucigaşă
îmbrăcată în rochie vărgată
(zăbrele negre pe un fond solar)

… şi apele au curs ca-ntotdeauna
firesc
la vale
la spital
(în week-end fugeam acasă
mergeam la cinema la teatru sau
hălăduiam prin parcuri
gura cotropise totul
sorbeam înfulecam măcinam înghiţeam
tot
cu ochii cu nasul cu urechile cu pielea
nori frunze flori pisici asfaltul
cald ca trupul tău)

Chudo minunea
incontestabilă şi simplă
fără scădere fără plus
a venit după
cele cinci simţuri şi infinitul
de dincoace de dincolo de ele
talpa
ascultătoare
pusă-naintea celeilalte şi cealaltă
înaintea primei
pe străzi
prin parcuri
prin poieni
pe asfalt prin colb prin iarbă

Acesta e chudo
non-virtualul
strălucitor
fără mutare fără amestecare fără schimbare
întreg în afara vocabularului

Publicat în literare | Etichetat , | Lasă un comentariu

Zilnic


trec pe lângă magazinul de pompe funebre
deschis non stop
de neocolit
uneori intru
mă uit cu atenţie la sicrie,
discut cu vânzătorul despre calitatea lemnului,
numărul straturilor de lac, preţuri
pipai căptuşelile, le compar
care-i mai albă, mai răcoroasă, mai moale

magazinul de pompe funebre
non stop
ca strigătele noastre

zilnic
trec pe lângă el
ȋl ocolesc
repetând alfabetul
insist pe vocale
şapte
ca darurile Tale
ȋncep cu Răsăritul
şi termin cu Apusul
Răsărit

ştiu că-ntr-o zi se va ȋnchide
magazinul

Publicat în literare | Etichetat | Lasă un comentariu

Frumuseţe ieşită din comun


ca şi când frumuseţea şi comunul ar putea avea vreo legătură
ca şi când ar putea să existe vreo punte ȋntre ele
vreun lanţ, care să le ţină la un loc
vreo teacă, ȋn care să ȋncapă amândouă…
dar dacă
de ziua ta, printre alte daruri, primeşti un flash
într-o cutie albastră, înţelegi
că, de fapt, comunul
nu există
…şi vrăbiile încep să scânteieze
şi tristeţea unui chip boţit începe să cânte
şi aşterni mila ta peste toate, ca pledul
pe care mama îl aşterne peste prunc
LikeShow more reactions
CommentShare

Publicat în literare | Etichetat , , | Lasă un comentariu

Trei zile înainte de Naşterea Luminii


toţi murim
spunem cu resemnare
ridicând din umeri
când simţim vântul din nord
aducătorul de licheni şi plăgi
fără să ne gândim
că unii adorm
cu zâmbetul pe buze – aşa, ca tine
devin imponderabili

ai fost cea mai frumoasă adormită
în cartea ridurilor tale
citeam pedeapsa gravitaţiei
abolită
lumina ta, ca un far aprins
pentru nicio navă, devenită
luminândă

ai fost cea mai frumoasă adormită
noaptea, la 3, când cei din jur,
ca-n Ghetsimani,
dormeau, răzbiţi de somn
îngerul tău
a vrut să fiţi doar tu şi el,
să-ţi desfăşoare cerul pe sub pleoape

ai fost cea mai frumoasă adormită
trei zile înainte de Naşterea Luminii

Publicat în literare | Etichetat , | Lasă un comentariu

Ieşirea din uz


Tot ceea ce, ieri, încă-ţi bătea în uşă să-i deschizi,
tot ceea ce, ieri, încă te chema,
se-ndepărtează.
Eşti un peşte care îşi pierde solzii, neputincios şi gol
în faţa nopţii.
Sunetul prelung, tânguitor, repetat cu obstinaţie
la mereu aceeaşi oră, 3 ante-meridian,
al unui tren trecut pe linie moartă.

3 ante-meridian e ora glasului care îţi spune răspicat că nu eşti decât o rotiţă
într-un mecanism sublim şi monstruos în egală măsură.
Gândul că ai contribuit la funcţionarea lui nu încreţeşte nicio apă, nu-i dă gust mâncării,
nu estompează niciun rid. Ştii că va continua şi fără tine.
La 3 ante-meridian, doar chiparoşii mai pâlpâie-ntr-un colţ, mai luminează câte-o portocală,
rodiile apun în focuri bengale.
La 3 ante-meridian, sistemul imunitar doarme.

Pe masă, cuţitul, cu tăişul spre cer, împiedicat să se ridice de forţa gravitaţiei.
Dar peste puţin vei auzi vrăbiile şi vor începe să bată clopotele.
Invitaţie.
Pe geam şi pe frunze, picăturile de ploaie sunt rouă de miere.
Gustă.
Ca să intri-n Oz, trebuie să accepţi ieşirea din uz.

Publicat în literare | Etichetat | Lasă un comentariu

Ip


i-am auzit astă-noapte cum se răsucesc în pământul

lipicios şi roşu

am văzut cum li se aprind orbitele goale

cum tună şi fulgeră oasele palide

cum le cresc monstrous unghiile şi părul – laţuri subţiri pentru gâtul

nevolnic al trădării

căngi, harpoane şi furci pentru cărnurile noastre

puturoase şi moi

i-am văzut cum se zvârcolesc în pământ

cântând din fluierul piciorului

despre o ţară sfârtecată

devenită obor de vite

despre exodul

cailor, păsărilor şi, în curând, al macilor

i-am văzut cum ne scuipă din guri fără buze

şi cântă

de doină şi blestem

despre case din paiantă năclăite de sânge

despre femei, bătrâni şi prunci spintecaţi

cântă din fluierul piciorului

despre munţii care vor cădea peste noi

despre limbi retezate şi testicole

înfipte în gură

despre gropile carenu ne vor primi spurcăciunea

 

îi aud cum se zvârcolesc în pământ…

Publicat în literare | Lasă un comentariu