Roz înşelător


oasele, piramidele şi Shakespearii
sunt perene
picturile din peşteri,
memoria oceanelor, strat după strat,în piatră…

noi, ăştialalţi, copiii
unei respiraţii, suntem datori
să-i conservăm
perenitatea lor e rostul nostru
şi imboldul
călcăturii apăsate
să lăsăm urme
mai mult sau mai puţin adânci
funcţie de numărul de pagini
şi urmaşi…

dar vântul
are răbdare şi-i tenace…

Reclame
Publicat în literare | Etichetat , | 1 comentariu

Picăturile de pe fundul cupei


o mână rece
cu venele secate
ne despoaie fără grabă
punctuală
ca Ceasul din Turn
de tot ce am îngrămădit pe noi, de-a valma,
într-o patetică-ncercare
de îngropare-a spaimei, doica
al cărei lapte…

o mână ne despoaie
de amintiri, chipuri, drumuri, poezie…
vă mai întoarceți? întrebăm
tăcerea se aude
în toate cele patru puncte cardinale
și vâslele, cum despică apa…

ne-au rămas
niște cochilii spiralate
în care sună
tobele marine,
și pomii din grădină,
când îi îndoaie vântul…

și păsările
nu

se mută
în alt verde…

Publicat în literare | Etichetat , | Lasă un comentariu

R


se înmulțesc ,,r”-urile,
steagurile,
horele
și mândria
pe măsură ce seacă râurile,
pe măsură ce sporește nisipul
și privirea crucișă

,,r”-ul se mută
din păduri, în căngi
în bastoane, botnițe
și cuști

pleacă din vulturi, rămâne
în pietre
și în gheare

,,r”-ul din rânjetul Pisicii de Cheshire

… și ,,m”-ul din geamăt

Publicat în literare | Etichetat | Lasă un comentariu

zarzăr de Înviere


l-am rugat să mă ningă
și alb, nepământean, a curs, a curs,
acoperindu-mă, îngropându-mă
într-o înaltă și alină
mare.

a venit umbra,
florile s-au șters.
un singur ram, parcă al nimănui, ca o
mireasă părăsită,
încremenită la altar,
care, acum, învață să conjuge
cutremurarea
din Sabachtani,
persistă în lumină

murmurul din vene
îi spune: umbra
va dura trei zile.

Publicat în literare | Etichetat , | Lasă un comentariu

Despre


despre gări, trenuri, batiste fluturânde,
gingaşa recuzită poetică-a iubirii,
ca despre morţi – numai de bine!
un strop de vin, o legănare,
ne spălăm pe mâini…

rutina
rimează cu rugina
rugina, cu străina
pe un palier amar
străina între,
sau nici-nici,
străina-geamăt…

urcuşul scării
e prea greu, la fel de greu
ca pe Acoperişul lumii
mai simplu-i să cobori, treaptă cu treaptă,
hohot cu hohot,
plâns cu plâns
mai simplu-i să cobori – în carne,
într-un mâine
al morţii-fără-înviere
mai simplu e
să muşti, s-apuci, să strângi,
să nu dai
nimănui
nimic
din tine,
să-ţi câştigi dreptul la neant!

… dar există cuiul, care
nu-i mai dă voie mâinii
să se-nchidă.

Publicat în literare | Etichetat | Lasă un comentariu

mirosind a busuioc


fereastra – inimă și cruce.
și nelipsitul spin, să nu ratăm
întoarcerea acasă.

în fiecare seară, Tu aprindeai lampa,
iar noi deschideam Cartea,
și buchiseam să înțelegem spinul.
aveai și Tu o carte, Poveștile Grădinii,
din care ne citeai înainte de culcare.
când adormeam, ne lăsai sub pernă
un fir de busuioc.
apoi te culcai și Tu.
dimineața o luai de la capăt:
spălai iarba, chemai lumina,
puneai pe masă Cartea
și cănile cu lapte,
culegeai plante – păpădii, gălbenele, pătlagină.
puneai câteva pe pervazul ferestrei, într-o cană de lut,
să nu plece zâmbetul din casă.
pe celelalte le uscai la soare și le puneai în săculeți
de pânză moale, albă
ca pielea Ta, la Nașterea în Iesle.

aveam, ca și acum, răni multe.
răni adânci.
veneam mereu la Tine să ni le oblojesti.
să nu ratăm întoarcerea acasă…
oameni mirosind a busuioc.

Publicat în literare | Etichetat , | Lasă un comentariu

Tangoul


Începe în privire.
Aprinde focul.
Focul începe să crească.
Să coboare în tălpi.
Şi iar să urce.
Aceeaşi flamă
-n două trupuri.
Smulge, aruncă, roteşte, răstoarnă.
Recrează lumea.
Nefardată.
Tangoul ştie doar să ardă.
Şi ştie tot despre vârtejuri
de nisip,
de vânt,
de apă.
Tangoul e bulimic.
Tangoul e cămaşa lui Nessus.
Odată îmbrăcată, n-o mai poţi scoate.
Şi nici nu vrei.

Publicat în literare | Etichetat | Lasă un comentariu